Călătoria noastră “Tree Arcade”

Ne luăm de mână și începem să cutreierăm. Munți, dealuri, văi, orașe. Aproape, departe… Pornim să Te găsim, în toate și în tot.

Cutreierăm încet, și ne oprim des.. ne oprim ca să oprim timpul, și să-l umplem. Să-l umplem cu zâmbete, cu atenție, cu uimire, cu înțelegere, cu admirație, cu mulțumire.

Ne oprim să ne bucurăm, să ne amimtim că ne avem unul pe celălalt, că suntem unul al celuilalt și că suntem ai Tăi.

Ai Tăi.. din Tine, Doamne, și spre Tine venim. De noi depinde doar cum ne construim călătoria între destinații.

“Singurul lucru pe care stă în puterea noastră să-l hotărâm este cum ne folosim timpul ce ni s-a dat.”

Așa ne spune J.R.R. Tolkien, iar noi suntem de acord.

Ne luăm de mână, ne ținem strâns și la fel de strâns ținem și timpul.

Ținem toate strâns și le legăm în fotografii pline de timp, de aventură, de bucurie, de tristețe, de frumos, de simplitate, de natură, de culoare, de forme, de sentimente, de lumină, de oameni, de Dumnezeu.

Tree Arcade este una din călătoriile noastre. Este locul unde învătăm să privim mai atent, unde creăm prin admirație, unde întreaga lume capătă alt contur. E dimensiunea noastră, bolta sub care ne atârnăm viziuni, momente și gânduri în văzut fiecărui trecător.

Vă așteptăm cu drag să ne vizitați pagina da facebook, Tree Arcade, pentru a vedea timpul nostru oprit în fotografii.

La cât mai mult timp, pentru lucruri ce aduc veșnicia și bucuria sufletului.

Bianca și Ionuț

IMG_4732

IMG_4821

IMG_4293.jpg

IMG_5996

IMG_6509a

IMG_6515

IMG_5555

IMG_5542

IMG_6010

IMG_6826

IMG_5093

IMG_6071

IMG_5226

43

IMG_6280

IMG_5444

IMG_3976

IMG_5142

IMG_3705

IMG_3845

IMG_3840

IMG_5496b

IMG_5400

IMG_5664

IMG_5985

IMG_4753

IMG_6260

IMG_5926

IMG_5383

IMG_6700

 

 

 

 

Advertisements